Iată-ne ajunși la 20 de ani de activitate. Când privesc în urmă, mă minunez de ceea ce s-a realizat și sunt constientă că numai prin ajutorul lui Dumnezeu s-a făcut totul.
S-a început cu două persoane și, rând pe rând, au venit oameni de diferite confesiuni, cu diferite handicapuri și cu sufletul plin de tristețe și neîmplinire. An de an, ni s-au alăturat alte inimi, cu diferite probleme și suferințe. Eu cred că fiecare a experimentat ceva benefic pentru maturizarea lui. Chiar și unele aspecte negative au avut partea lor de învățătura.
În cadrul întâlnirilor mi-a fost dat să văd cum fetele acestor oameni, încet-încet, se descrețesc, neliniștea și tristețea dispar, iar în locul lor se așează pacea și mulțumirea, schițate printr-un zâmbet fericit.
Ceea ce am urmărit noi, pe lângă partea spirituală, a fost să conștientizăm că persoanele cu handicap pot face și ele ceva. A fi o persoană cu handicap nu înseamnă doar să primești, ci, ca să devii împlinit, trebuie să și dai. Fiecare dintre noi, indiferent de handicapul pe care-l avem, putem fi de folos semenilor noștri. Dacă ai un handicap foarte grav și nu-ți poți folosi nici un membru, zâmbetul, sfatul și rugăciunea ta pot face foarte mult.
Un exemplu grăitor, în sensul acesta, printre noi, este Florin Tudorica. El are tetrapareza spastică, adică nu-și poate folosi membrele decât foarte puțin și are și probleme cu vederea. Cu toate acestea, el este o adevarată încurajare pentru noi, și este iubit de toți. Rugăciunile lui ne înalță și comportamentul lui ne uimeste. Niciodată n-a jignit pe nimeni, în schimb, mângâie pe cel întristat și suferă împreuna cu el. Asta face foarte mult!
Irina Schiopu