Întâlniri cu femeile
Vineri de la orele 15-16 în cadrul asociației Caritatea dorim să slujim Domnului și persoanelor cu nevoi speciale, după cum faceau femeile din vremea Domnului Isus. Luca 8:1-3 “Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate și din sat în sat şi propovăduia și vestea Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El: și mai erau și niște femei care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boli; Maria, zisa Magdalena… și multe altele care-L ajutau cu ce aveau.” „În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, și altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineață și au adus miresmele pe care le pregătiseră.” Dacă atunci era nevoie de ajutorul femeilor cred că și azi Domnul dorește să venim cu ajutorul nostru care constă în rugăciuni, studiu din Cuvântul lui Dumnezeu, facere de bine, dar mai presus de toate dorim să fim temătoare de Dumnezeu în tot ce facem.
Cum slujesc femeile? Slujesc cu dragoste!
Mi-am pus deseori întrebarea în singurătate și în durere:
Pe mine cine mă iubeşte? Cine mă înțelege? Sunt convinsă că și voi vă întrebați: Pe voi vă iubește cineva cu adevărat? Vă înțelege cineva durerea, neputința, boala?
Da este cineva care sigur ne iubește, ne înțelege și durerea și neputința. Crezi aceasta?
Haideți să vedem: Cine a primit întâi vestea că Isus a înviat? Cui i s-a arătat prima dată? MARIEI Magdalena, oare de ce? Era acolo o dragoste mare care umple sufletul și inima, care nu are cuvinte să fie descrisă. Dar să nu uităm că ea dorea prezența lui Isus. Cred că avem un har deosebit să ne numim femei, să fim iubite de Domnul Isus, să avem acces la El, să îl primim în viața noastră și apoi să îl simțim în inimă. În momentul în care il cunoști pe Isus cu adevărat și tu îl vei iubi.
Femeile care îl iubeau pe Isus mergeau după El sau în urma apostolilor și slujeau cu ce puteau. Cum putem sluji, unde, de ce? Ce spune Joni dupa 38 de ani de la accidentul ei care a lăsat-o fără posibilitatea de a-și mișca singură trupul de la gât în jos?
„A trebuit să mi se ia amprenta digitală luna trecută de un notar care a venit la mine la birou să-mi legalizeze semnătura pe câteva documente. Eu am mai avut de-a face cu notari cerându-mi să semnez în multele hârtii ale lor, şi bineînţeles orice notar public cerea ca cineva să autentifice semnătura (ceea ce secretara mea putea s-o facă întotdeauna). Dar de data asta pentru prima oară notarul şi-a adus cu el tuşieră şi cerneală pentru a-mi lua şi amprenta.
Aşadar după ce am semnat hîrtiile dintr-o dată l-am auzit spunând „Bine, acum am nevoie şi de amprenta ta”. Am ridicat din umeri în timp ce secretara mi-a luat degetul să-l aşeze în tuşieră. Şi de aici au început problemele. Am încercat să ajut cît am putut, dar… vreau să vă întreb aţi încercat vreodată să luaţi amprenta unei doamne care nu şi-a folosit degetele deloc în ultimii 38 ani? Săracul notar l-a luat cu dureri de cap încercînd să facă asta cu mine.
În cele din urmă, după vreo patru sau cinci încercări, s-a uitat la mine si dînd din cap a spus: „ Doamnă, îmi pare rău, dar pur si simplu nu putem rezolva nicicum. Amprenta dumneavoastră apare pe hîrtie aproape ca o pată netedă de cerneală.”
Stiam asta dinainte. Am mai trecut prin aşa ceva cand într-o situaţie a trebuit să mi se ia amprenta de catre FBI. Secretara mea mi-a deschis palma încercînd să-i arate lui care e problema. Deoarece nu mi-am folosit mîinile de foarte foarte multa vreme pielea de pe degetele mele este foarte neteda, cu greu putînd sa vezi vreo formă cîtuşi de puţin. Pielea degetelor mele nu prezintă mai nici o denivelare.
Bănuiam ca poate şi el a mai trecut prin situaţia asta dar mi-a spus „Nu, nu am mai trecut „ atunci am încercat să-i explic şi lui că acele forme devin mai vizibile, mai adînci cu cît se folosesc mîinile mai mult. Mîinile zidarilor, tîmplarilor, dactilografilor, a gospodarilor, muncitori de genul acesta vor avea întotdeauna amprente mai vizibile.
Ciudat. Obișnuiam să cred contrariul. A fost o vreme în viaţa mea cînd credeam că munca grea era cauza dispariţiei amprentelor de pe degetele muncitorilor. Dar nu e aşa. Munca grea intensifică amprenta omului.
Şi eu cred că e la fel şi în cazul oamenilor ce se dedică pe ei inşişi în întregime în slujba Domnului. Obişnuim să gîndim despre oamenii care apasă pedala de acceleraţie pînă la maxim în viaţa de creştin, …care slujesc neîncetat, ….că vor deveni foarte slăbiţi. Se vor epuiza, ne spunem adesea. Se vor prăbuşi. Vor da din ei înşişi pînă în momentul cînd nu vor mai avea nimic de dat.
Acum nu cred aşa. Slujbele grele – cînd le facem prin puterea şi Harul Domnului – ne fortifică viaţa. Noi suntem întăriţi în Cristos pe măsură ce Îl slujim , şi aşa nu cădem de oboseală cum ne gândim adesea. Poate un pom fructifer sa se distrugă sub povara abundenţei de roadă? Este vreunul care pune sub semnul întrebarii sănătatea unei viţe de vie încărcată de struguri de calitate? Aşadar nu-ţi fie teama să te daruieşti în slujba Domnului. Dacă esti ispitit să te închizi în tine pe calea Domnului precum petalele mimozei, atunci nu vei lăsa în viaţa ta nici o urma, nimeni nu va putea să vadă umblarea ta sau să-l caute pe Domnul urmînd paşii din viaţa ta. Haideţi astăzi să lăsăm urme pentru Dumnezeu pînă prin cel mai mărunt lucru pe care îl vom face.” Joni Earecson Tada
Oare noi ar trebui să slujim cuiva? Are cineva nevoie de slujirea noastră ?………
Cum ar trebui să slujim? Cred că pentru a-l sluji pe Dumnezeu trebuie să ne concentrăm asupra altora, mai mult decât mă concentrez asupra mea, a casei mele sau a nevoilor mele. O mare parte din lucrurile pe care le facem, ne slujesc nouă înșine. Slujim pentru a fi admirate, sau pentru a ne atinge propriile scopuri. O parte din ceea ce facem este mai mult manipulare decât lucrare. În realitate ne gândim la noi înşine, la cât suntem de nobile şi de minunate. Folosim chiar slujirea ca pe o unealtă a negocierii: ”Doamne, fac lucrul acesta pentru Tine dacă tu faci asta pentru mine”. Nu, adevăratele slujitoare nu-L folosesc pe Dumnezeu pentru scopurile lor, ci Îl lasă pe Dumnezeu să-i folosească pentru scopurile Lui. Pe Dumnezeu Îl interesează mai mult atitudinea mea și a ta decât realizările mele și ale tale. Împăratul Amatia nu a avut trecere înaintea lui Dumnezeu din cauza că „el a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui”. Uitarea de sine este o luptă zilnică, o lecţie pe care trebuie să o învăţăm din nou şi din nou. Poţi măsura inima mea și a ta de slujitoare prin felul în care reacţionezi când ceilalți te tratează ca pe o slujitoare. Cum reacţionezi cănd eşti tratată fără respect, când eşti privită de sus sau considerată ca fiind inferioară? DOMNUL ISUS a spus: „Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două”. Tu spui: „nu e corect; îi dau mereu acestei persoane, iar ea nu-mi dă inapoi”. Continua să slujesti, să-i faci bine stiind ca ”fiecare … va primi răsplata de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut”. Dacă valoarea ta se bazează pe altceva decât pe aprobarea lui Dumnezeu înseamnă ca nu slujeşti din motivele corecte. Oamenii nesiguri îşi fac griji referitoare la modul în care vor fi percepuţi de ceilalţi. Ei îşi ascund slăbiciunile în spatele mai multor straturi de mândrie protectoare. Cu cât eşti mai nesigur, cu atât mai mult ai nevoie de oameni care să te slujească și cu atât mai mult te străduieşti să fii acceptat de ei. Un invăţat al Bibliei a scris: ”Pentru a fi de folos altora trebuie să jertfești pentru ei; asta înseamnă că trebuie să renunțăm la faptul de a ne măsura semnificaţia şi valoarea după măsura celorlalţi. …. Astfel, noi trebuie să devenim liberi pentru a fi plini de compasiune”. Slujirea ta și a mea nu trebuie să se bazeze pe reacţia celor pe care îi slujim, ci numai pe ASCULTAREA și dragostea DE DUMNEZEU. Cum?
1. Cu credință, știind că a crede în adevărul unui lucru este o convingere, speranță, nădejde. Convingere despre existența lui Dumnezeu în orice loc și mai ales în casa mea şi mărturisirea acestei convingeri.
În Iacov 2 :5 prea iubiții mei frați și surori : n`a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credintă și moștenitori ai Împărăției, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc? Judecata este fără milă pentru cel ce n`a avut milă; dar mila biruiește judecata. Frații mei, ce-i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n`are fapte? Poate oare credința aceasta să-l mîntuiască? Dacă un frate sau o soră sînt goi și lipsiți de hrana de toate zilele. Avraam a crezut pe Dumnezeu … el a fost numit prietenul lui Dumnezeu. Vedeți dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, și nu numai prin credinţă. Tot așa, curva Rahav: n`a fost socotită și ea neprihănită prin fapte, cînd a găzduit pe soli …?
Slujim cu nădejde în mijlocul disperării. Romani 5 :1 Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care sîntem; și ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre; căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentrucă dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt, care ne-a fost dat. Căci, pe cînd eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi.
2. Slujim cu blândete. De asemenea se consideră în general că blândeţea este gingășie, bunătate. Fericiţi cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul Matei 5 v 5. Promisiunea psalmistului se referea la pământul promis, la ţara făgăduită. Isus, în predica de pe munte, promite celor blânzi o altă ţară făgăduită, paradisul ca moştenire. Dar cei blânzi moştenesc într-un fel şi pământul acesta; ei cuceresc şi domină inimile oamenilor de pe pământ. Se ştie că inimile oamenilor le cuceresc cei care niciodată nu se lasă stăpâniţi de mânie, de nervozitate, cei care au o faţă senină şi zâmbitoare, cei care nu se irită, care au întotdeauna vocea dulce şi calmă, care sunt plini de înţelegere şi răbdare; din gesturile lor, din comportamentul lor, din vorbele lor, din toată atitudinea lor iradiază bunătate şi blândeţe. Blândeţea este o artă care se învaţă. Blandetea este primul rod al bunătății și iubirii aproapelui, a soțului, fiului sau ficei care are dizabilități, o stare de liniște sufletească dovada stăruirii omului de a nu mai supăra pe nimeni și a nu se mai supăra el însuși pe nimic.
3. Slujim cu răbdare. A răbda este capacitatea firească de a suporta greutățile și neplăcerile fizice sau morale este puterea de a aștepta în liniște desfășurarea anumitor evenimente, opusul este de a-și pierde răbdarea, a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. “Cu răbdare și tăcere faci augurida miere”. Poate este una dintre cele mai grele lucruri dar cu ajutorul lui Dumnezeu putem să biruim orice provocare nervoasă.
Efeseni 4 :1 Vă sfătuiesc dar eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într`un chip vrednic de chemarea, pe care ați primit-o, cu toată smerenia și blîndeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste.
Ioana Toșa